Dragi cititori,
Intrucat au aparut multe articole care prezinta intr-un fel sau altul diferentele intre neoprotestanti si ortodocsi, am dorit sa raspund si sa prezint faptele asa cum le vad eu, din punctul de vedere al unui ortodox ce s-a pocait. Cu siguranta ceea ce va prezint sunt concluzii, insa spatiul nu-mi permite sa detaliez foarte mult.
M-am nascut intr-o familie ortodoxa intr-o perioada cand in tara noastra religia oficiala era evolutionismul. Ca mai toti ortodocsii nu am beneficiat de o educatie specifica teologica insa am primit credinta din frageda pruncie in special prin bunica mea care nu era doar evlavioasa, dar avea si darul de a invata pe altii. Ea m-a invatat rugaciunea Tatal Nostru, Inger, ingerasul meu si Tatal nostru cel ceresc.( pe atunci era foarte mult ; stiu cand m-am dus la spovedanie, parintele a fost tare uimit ca le stiam pe toate). Mama ne citea la culcare, copii fiind, din Biblie, desi nu intelegea nici ea, (insa vroia sa ne apropie de Dumnezeu), dar si acum imi aduc aminte fragmente din proverbele lui Solomon. Am invatat sa ma rog in fiecare dimineata si in fiecare seara singur, desi nu era nimeni ca sa ma constranga, dar constiinta mea imi spunea sa fac aceasta pentru Dumnezeu, stateam de vorba cu Dumnezeu.
La scoala dirigintele ne-a tinut o lectie in care ne-a spus ca nu exista Dumnezeu, desi paradoxal multe din expresiile sale favorite erau cuvintele Mantuitorului (De ce nu-ti vezi barna din ochiul tau si vezi paiul din ochiul altuia). Ca urmare eu si colegul meu de banca am inceput sa frecventam Biserica in fiecare vineri cand plecam de la scoala in drum spre autobuz. Intram in Biserica si spuneam Tatal nostru, “Doamne da-le sanatate parintilor nostri si ajuta-ne la examene!”. Uneori aveam bani de doua lumanari, una pentru morti, alta pentru vii, alteori nu aveam decat pentru o lumanare si atunci o puneam pentru cei vii. Asa a fost copilaria. Desi frumos, totusi am stiut mereu ca este ceva in neregula cu mine cu privire la viata mea spirituala, stiam ca este o diferenta intre ce ar trebui sa fac si ceea ce faceam. Daca ar fi fost sa mor, mi-as fi dorit sa mor salvand pe cineva, ca sa fiu in lumina, in dragoste, atunci as fi fost sigur de salvarea mea.
A venit revolutia care a adus libertatea si libera exprimare. Ortodoxia era la pamant, societatea ateizata, dar noi eram doritori de Dumnezeu si de echilibru intr-o lume care nu parea sa aiba o tinta. Am avut niste prieteni adventisti care ne-au dat cartile lor de profeti. Mie mi-a placut intotdeauna istoria, asa ca prin comentariile lor la cartile profetice, care in mare sunt istorice, s-a facut legatura intre Bibile si viata mea, pentru prima data. Inainte, cand incercam sa citesc nu intelegeam, ma impiedicam de Predica de pe Munte. Nu puteam intelege de ce Cristos spune sa intorci si obrazul celalat; mi se parea o lasitate. Acum insa Biblia a inceput sa aiba sens. Ideile adventiste ma patrunsesera destul de mult , dar erau doua lucruri care nu ma multumeau la ei : unul a fost ca multe din explicatii mi se pareau potriveli. Faptele istorice nu indicau ca lucrurile trebuia sa se desfasoare asa cum spuneau ei in explicatile lor. In plus obligativitatea de a tine Sambata in loc de Duminica, sa fiu pe invers cu o omenire intreaga pentru o zi, iar nu ma multumea.
Slava Domnului ca mama mea s-a dus la o adunare crestina baptista si odata cu ea am mers si noi. Accentul aici cadea doar pe Cristos. Cand l-am intrebat pe un frate despre Sambata, el mi-a raspuns intelept : Poti sa ti si martea, daca o faci in numele Lui Cristos. Noi tinem Duminica pentru ca e ziua cand a inviat Domnul, cand a inceput o noua creatie si cand am intrat in odihna lui Dumnezeu.
Aici am inteles mai bine ce nu intelesesem in Biserica Ortodoxa: ca Isus Cristos a venit sa ne mantuiasca pe noi cei pierduti, ca El a platit pacatele nostre satisfacand dreptatea lui Dumnezeu si ca noi suntem iertati, infiati si avem viata vesnica prin credinta in El. Totodata am inteles ca Mantuirea este un proces si ca nu poti sa spui am fost mantuit si sa nu traiesti in ascultare de poruncile Mantuitorului. Iertarea este instantanee, dar sfintirea, cresterea in asemanare cu Cristos tine toata viata.
Cine sunt pocaitii ?
A fi pocait inseamna a te intoarce de la pacat la Dumnezeu, a recunoaste, a regreta si a renunta la pacate, a te increde in Cristos pentru iertarea lor si pentru a primi putere de a le birui. Asta sunt pocaitii. Oameni care si-au recunoscut pacatele, si-au cerut iertare in fata lui Dumnezeu asemenea vamesului, au fost iertati si L-au slujit pe Mantuitorul toata viata.
« Fiindca Fiul omului a venit sa mantuiasca ce era pierdut » Ev.Matei 18 :11
« Tot asa va spun ca este bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu pentru un singur pacatos care se pocaieste »Ev. Luca 15 :10
« Fiul i-a zis : Tata am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta, nu mai sus vrednic sa ma chem fiul tau ; Dar tatal a zis robilor sai : Aduceti repede haina cea buna si imbracati-l cu ea... Sa mancam si sa ne veselim caci acest fiu al meu era mort si a inviat, era pierdut si a fost gasit » luca 15 :21-23
Si versetele ar putea continua... Pocaiti sunt toti cei care dealungul timpului si istoriei Bisericii s-au intors de la pacat la Dumnezeu primind iertarea in Cristos si slujindu-L pe El. Sunt Parintii Bisericii, sunt martirii, sunt cei care nu s-au conformat cu o religie ritualista si formala si care au fost arsi pe rug sau care au fost persecutati in fel si chip, sunt cei care au suferit in inchisorile comuniste, sunt cei care astazi nu se supun idolatriei contemporane a secularizarii, a pornografiei si a non valorii. A fi pocait nu tine de o denominatiune crestina ci de atitudinea inimi in fata lui Cristos. Samaritenii care nu aveau o religie ortodoxa din punct de vedere al Legii lui Moise L-au primit pe Cristos, pe cand fariseii care o aveau nu L-au mai vazut din cauza ei.
Sunt neoprotestantii pocaiti ? Chiar termenul popular, desi peiorativ spune ca da ; ca nu sunt toti, este adevarat, dar ca ansamblu asa au fost caracterizati. Cand un om s-a intors la Dumnezeu si a inceput sa nu mai bea, sa nu mai injure, sa nu mai fumeze, sa nu-si mai bata nevasta, ceilalti l-au catalogat ca fiind pocait. "Ce ma te-ai pocait ?"( adica renunti la vicii si te faci cumintel). Asta s-a intamplat si la noi. Oamenii care au inteles ca sunt pacatosi si pierduti s-au intors la Dumnezeu si bineinteles ca au fost catalogati de majoritari ca fiind ceva diferit de ei.
« Ajunge , in adevar ca in trecut ati facut voia neamurilor si ati trait in desfranari, in pofte si betii, in ospete, in chefuri si in slujiri idolesti neingaduite. De aceea se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei la acelasi potop de desfrau si va batjocoresc. Dar au sa dea socoteala inaintea Celui ce este gata sa judece viii si mortii. » 1 Petru 4 :3-5
Sunt ortodocsii pocaiti ? nici macar ei despre ei nu pot spune asta. Nici macar nu au acest concept ca trebuie sa te pocaiesti, ca este vital ca sa poti avea o viata spirituala sa treci prin acest proces si mai ales ca este un mod de viata. O data mi-a spus cineva ca s-a pocait si el pentru o luna si m-am gandit : Doamne ai mila!.
Din fericire si in Biserica ortodoxa sunt oameni care s-au pocait si au fost nascuti din nou prin Cuvant si L-au slujit pe Dumnezeu. Chiar daca ei nu pot sa-i recunoasca pe fratii lor pocaiti, noi ii recunoastem pentru ca au trecut prin acelasi proces ca si noi. Am sa mentionez doar cateva nume : Parintele Galeriu (el chiar i-a considerat pe pocaiti frati in credinta si a avut partasie cu ei), Nicolae Steinhardt, Valeriu Gafencu (supranumit sfantul inchisorilor), toti acestia au trecut prin acelasi proces : si-au vazut propriile pacate, au plans pentru ele, au crezut in Cristos si cu o inima schimbata L-au putut sluji.
De ce nu sunt ortodocsii pocaiti, sau mai bine zis de ce nu se pocaiesc ortodocsii?
Din cauza doctrinei lor!!!
Iata cum este mantuirea in Biserica Ortodoxa : Un bebelus este luat si dus la biserica si acolo nasul (un personaj care astazi reprezinta un grad de rudenie si care nu are nici o cunostinta teologica ) rosteste o formula pe care in trecut o rostea un adult: "Ma lepad de Satana". Copilul este uns cu ulei sfintit, este cufundat de trei ori in apa in numele Sfintei Treimi, iar apoi este uns cu mir si i se da Impartasania.
Acest copil este astfel declarat crestin fara a trece prin procesul convertirii care presupune auzirea Evangheliei, credinta si pocainta. El creste fara sa mai frecventeze in marea majoritate a cazurilor Biserica (eventual ocazional), si atunci nu intelege mare lucru pentru ca predica este psalmodiata si oricum scopul Liturghiei nu este de a-l face pe om sa inteleaga ci de a-i induce o stare de beatitudine. Nasul, intr-un milion de cazuri, nu il invata nimic, pentru ca oricum nici el nu stie si nici nu este interesat. Nu exista rugaciune in familie, nu exista citirea Bibliei sau vreo discutie de natura spirituala. Postul nu este decat o schimbare de meniu. Majoritatea nu urmaresc apropierea de Dumnezeu, sau nu stiu cum s-o faca.
Acestui copil, care devine adult si care nu a trecut prin procesul convertirii i se cere sa faca fapte crestine, asa ca in mintea lui se dezvolta urmatoarea teologie : trebuie sa fac fapte bune ca sa merit sa fiu primit de Dumnezeu (imaginea balantei cu doua talere : unul cu fapte bune si altul cu fapte rele). Scriptura spune lamurit ca nu prin faptele noastre « bune » intram in cer, pentru ca noi nu suntem capabili sa facem fapte bune; daca eram capabili nu era necesar sa moara Cristos. Faptele bune sunt lucrarea lui Dumnezeu in noi si prin noi dupa ce am fost innoiti, dupa ce ne-am lepadat cu adevarat de Satana si am crezut in jertfa lui Cristos.
« caci prin har ati fost mantuiti prin credinta. Şi aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Cristos pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte ca sa umblam in ele » Efeseni 2 :8-10
Pentru ca in sinea lui si el recunoaste ca este ceva in neregula cu faptele, mai ales ca nu stie cate trebuie sa faca ca sa atarne greu la cantar, este intr-o permanenta incertitudine si i se pare normal sa fie asa. Dar dupa ce moare are cu adevarat « siguranta »: Biserica prin cateva slujbe bine (chiar foarte bine) platite il va scoate din Iad, pentru ca rudele lui vor imparti cateva farfurii cu ciorba periodic si asta va face ca talerul cu fapte bune sa atarne mai greu.
Modelul mantuirii in Biserica Ortodoxa
Nastere In timpul vietii Dupa moarte
Declarat crestin printr-o Acces intermediat Posibila salvare prin formalitate prin Maria si Sfinti rugaciunile Bisericii si prin
(pe baza afirmatiei altcuiva) Ideea balantei (fac fapte bune pomeni
care sa atarne mai greu pe cantar)
Cum este mantuirea la pocaiti ?
Ca sa urmez acelasi algoritm o sa incep cu un copil. Pentru acest copil parintii lui se roaga chiar inainte de a fi conceput ca sa fie sanatos, sa devina credincios, sa-L urmeze pe Domnul. Dupa ce s-a nascut este adus la Biserica si este binecuvantat nu numai de corpul ecleziastic, dar si de parintii lui si de intreaga Biserica. El este introdus in cadrul bisericesc, este un apartinator al Bisericii. De ce nu este botezat ? pentru ca Cristos asa a facut
« Lasati copilasii sa vina la mine si nu-i opriti caci Imparatia lui Dumnezeu este a celor ca ei... Apoi i-a luat in brate si i-a binecuvantat punandu-si mainile peste ei » Ev.Marcu 10 :14-16
Copilul acesta creste in Biserica, trecand pe la scoala Duminicala, intalnirile de tineri, de adolescenti ; se implica in cor, merge in tabere crestine, merge la batrani sau la saraci. Este prezent cel putin o data pe saptamana la Biserica, aude Cuvantul si este familiarizat cu El. In tot acest timp vede in casa lui pe parinti ca se roaga si ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Se citeste Scriptura, nu se fumeaza, nu se bea, nu se injura, vede cum se rezolva conflictele care inerent apar in familie, vede cum Dumnezeu raspunde la rugaciuni. Este invatat sa fie constiincios la scoala si intr-o zi Duhul lui Dumnezeu il atinge si Dumnezeul parintilor lui devine si Dumnezeul lui. Convertirea unui om nu poate fi programata de un act cultic. Botezul nu converteste pe nimeni. S-a vazut asta in 2 000 de ani de crestinism. Asa cum este o nastere naturala este si o nastere spirituala si acestea doua nu coincid. Oamenii sunt nascuti din nou prin Cuvant, prin Evanghelie.
‘Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul ; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul » Ev. Ioan 3 ;8
« Astfel credinta vine in urma auzirii ; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Cristos » Romani 10 :17
« Fiindca ati fost nascuti din nou nu dintr-o samanta care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvantul lui Dumnezeu, care este viu si care ramane in veac »
1 Petru 1 :23
Dupa ce el si-a manifestat dorinta de a-L urma pe Domnul este catehizat si marturiseste in fata Bisericii dorinta sa. In unele Biserici este o cercetare riguroasa a candidatilor la botez pentru ca oamenii se pot boteza din diverse motive, iar nu dintr-o convingere sincera. Dupa marturisirea publica este botezat (de obicei in haine albe ca un simbol ca a fost curatit prin sangele lui Cristos), presbiterii pun mainile peste el si se roaga pentru el si cer binecuvantarea Domnului. Acesta este inceputul vietii lui de credinta in Biserica ca si membru. Acum se poate Impartasi, poate avea un cuvant de spus la intrunirile Bisericii si are acces la celelalte acte liturgice : casatoria, hirotonia, rugaciune pentru bolnavi (sau maslu). Pocainta fiind un mod de viata ea presupune o analizare a vietii zilnica in lumina Scripturii : "Fiecare sa se cerceteze singur 2Cor 11:28".
Modelul mantuirii la neoprotestanti (pocaiti)
Nastere In timpul vietii Dupa moarte
Binecuvantare in Biserica Nastere din nou prin auzirea si Intalnire in slava
Traire in cadrul crestin credinta in Evanghelie cu Cristos
(familie) Dovedirea vietii de credinta inaintea Traire in cadrul crestin credinta in Evanghelie cu Cristos
botezului
Botez
Trairea unei vieti de credinta
Acces direct la Dumnezeu neintermediat
Care sunt deosebirile intre neoprotestanti (pocaiti) si ortodocsi?
Pocainta ar putea fi definita simplu in felul urmator: ortodoxie fara intermediari, asa cum a fost predicata de apostoli si de primii crestini in primele veacuri pana la politizarea Bisericii de dupa imparatul Constantin.
Pocaitii cred in toate articolele crezului crestin niceeo-constantinopolitan: In Sfanta Treime, in nasterea lui Cristos din fecioara, in jertfa Lui ispasitoare pentru pacatele noastre, in crucificare, in inviere, in faptul ca acum este la dreapta lui Dumnezeu, in Sfanta Biserica universala (totalitatea credinciosilor din toate timpurile), in viata vesnica si judecata de apoi, lucruri care sunt dovedite de Scriptura.
Care sunt diferentele? Sunt doua diferente majore, de fond:
1) Pocaitii pun accentul pe relatia cu Cristos, ortodocsii pe forma, pe ritualuri (sfintele taine). La pocaiti omul intai crede si apoi este botezat si trece prin totalitatea ritualurilor crestine; la ortodocsi lucrurile sunt invers. Aceste modificari nu au existat in Biserica primara: avem documente ca oamenii erau evanghelizati, erau catehizati (adica invatati in doctrina crestina), uneori si cate 3 ani si apoi erau botezati si intrau in Biserica crestina (vezi Didahia, Sf. Iustin Martiru, Hipolit). Treptat au inceput sa boteze copii mici, iar dupa declararea crestinismului drept religie oficiala si ulterior singura religie a imperiului, botezul copiilor a devenit obligatoriu pentru toti si asa a ramas pana astazi (am sa detaliez mai jos).
2)Pocaitii recunosc ce spune Scriptura ca accesul omului la Dumnezeu este posibil doar prin Isus Cristos si intre El si noi nu exista nici un intermediar. Ortodocsii cred ca intre om si Cristos exista o serie de intermediari (sfintii) al caror numar creste in timp.
“In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fie mantuiti” Fapte 4:12
“Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni; omul Isus Hristos care s-a dat pe Sine Insusi ca pret de rascumparare pentru toti” 1Tim:2:4-5
Ce sunt sfintii atunci? In primul rand toti crestinii au fost sfintiti prin sangele lui Cristos si chemati sa traiasca o viata sfanta, deci toti sunt sfinti.
“catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint, catre cei ce au fost sfintiti in Hristos Isus, chemati sa fie sfinti" 1Corinteni 1:2
Traditional, sfintii sunt considerati oameni care prin trairea lor cu Dumnezeu au ajuns la un grad de maturitate superior celorlalti. Noi ii consideram modele vrednice de urmat, dar nu intermediari. Aceste adaosuri omenesti pun o mare piedica in apropierea oamenilor de Dumnezeu. Multi spun: lasa ca se roaga sfintii pentru noi pacatosii si astfel ei nu mai au o intalnire personala cu Dumnezeu, nu se mai pocaiesc de pacatele lor, nu mai vin la Cristos sa-i vindece, desi Mantuitorul a spus: “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna” Ev.Matei 11:28. Nu existau atunci nici sfanta Paraschiva, sau Filotea, sau Sf. Gheorghe, etc.
Despre multi din acesti sfinti nu stim cateodata mai nimic. De exemplu de Sf. Gheoghe stim ca a fost un soldat crestin (un pocait in armata romana) care a fost omorat pentru credinta sa in Cristos. Povestea cu balaurul a fost inventata in Evul Mediu in perioada cruciadelor, insa acum se cunoaste doar aceasta si nu istoria reala.
Sf. Maria se stie ca a fost fecioara in momentul nasterii Mantuitorului, insa dupa aceea a dus o viata normala de familie.
“Pe cand vorbea inca Isus noroadeler, iata ca mama si fratii lui stateau afara si cautau sa vorbeasca cu El” Ev. Matei 12:46 si versetele ar putea continua.
In fata acestor evidente unii teologi au incercat sa argumenteze ca in limba greaca termenul folosit pentru frati s-ar putea traduce: verisori, insa folosirea aceasta este nefireasca, fortata si atunci alti teologi au spus ca Iosif avea copii dintr-o alta casatorie, lucru pe care nici Scriptura, nici traditia nu-l mentioneaza. Urmatorul verset inlatura orice urma de indoiala:
“Cand s-a trezit Iosif din somn, a facut cum ii poruncise ingerul Domnului si a luat la el pe nevasta-sa. Dar n-a cunoscut-o pana ce ea a nascut un fiu. Si el i-a pus numele Isus. Ev. Matei1:24-25. (deci a avut o relatie normala de familie dupa aceea)
Atunci vor intreba unii, de ce Cristos cand era pe cruce o lasa pe mama Sa in grija apostolului Ioan si nu a fratilor Sai. Pentru ca fratii Sai nu credeau in El, nu erau credinciosi (nu erau pocaiti). Ev. Ioan 7:5 Cel putin unul dintre ei avea sa devina mai tarziu credincios: Iacov fratele Domnului (Galateni 1:19) care a scris epistola ce ii poarta numele.
De unde atunci aceasta conceptie a fecioriei eterne? De unde aceast cult al Mariei? In primul rand teologia era la inceput, erau multi care negau intruparea Domnului si in explicatiile lor Parintii Bisericii au cautat sa protejeze divinitatea si umanitatea lui Cristos, facand ca si Maria sa fie cumva ceva mai mult decat o femeie (conceptia catolica este chiar ca ea s-a nascut fara pacate si nici nu a pacatuit vreodata)
Aparitia monahismului care a privit cu reticenta actul sexual si sexualitatea in general, a dus la fel la idealizarea imaginii Mariei care este vazuta acum ca o calugarita. Oricine citeste Biblia trebuie s-o citeasca in contextul in care a fost scrisa. Maria a fost evreica si pentru evrei a nu avea copii era un blestem. Actul sexual in familie nu era ceva rusinos cum avea sa fie apoi in Evul Mediu. Elisabeta, ruda Mariei, s-a tinut ascunsa 5 luni “caci zicea ea, iata ce mi-a facut Domnul cand Si-a aruncat ochii spre mine ca sa-mi ia ocara dintre oameni” Ev.Luca1:25
Avand in vedere considerentele de mai sus pocaitii o privesc pe Maria ca pe o sfanta, un model de virtute si de smerenie, cea mai fericita dintre femei, ca pe o sora mai mare in credinta, dar nu ca pe un intermediar. Odata a fost intrebat un pocait ce ar face Maica Domnului daca ar veni pe pamant si el a raspuns: Va spune cuvintele din Ev. Ioan “ Mama Lui a zis slugilor: Sa faceti orice va va zice.” Ev. Ioan 2:5. Mama si fratii lui Cristos sunt toti aceia care implinesc cuvintele lui Dumnezeu (Ev.Matei 12:49-50).
Sfanta Cruce: oricine poate vedea pe strada ca in dreptul unei Biserici, al unei troite sau icoane ortodocsii isi fac semnul crucii. In Noul Testament cuvantul cruce are trei intelesuri: unul de obiect cand Mantuitorul si-a purtat crucea, altul de simbol al jertfei sale
“ In ce ma priveste departe de mine sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hrisos” Galateni 6:14 sau de simbol al vietii crestine: “Daca vrea cineva sa vina dupa Mine sa-si ia crucea si sa Ma urmeze”(Ev. Matei 16:24).
Acest simbol a suferit o transformare interesanta. Initial candidatilor la botez li se facea semnul crucii pe frunte ca un simbol ca de acum sunt ai lui Dumnezeu, ai lui Cristos. Ulterior s-a inceput sa se faca mai multe semne pe toate partile corpului: pe urechi, pe frunte, pe maini, picioare etc, ca un simbol ca de acum incolo credinciosul trebuie sa-l urmeze pe Dumnezeu cu toata fiinta sa. In final s-a ajuns la o singura cruce facuta de la frunte la buric si la umeri de la dreapta la stanga , sau de la stanga la dreapta. Cand Biserica Ortodoxa s-a separat de cea Catolica fiecare si-a asumat un fel de a face semnul crucii (apropo de sectarism). Este o poveste si mai dureroasa cu privire la dezbaterea cum trebuie sa-ti faci semnul: cu doua degete, sau cu trei; s-au omorat intre ei pentru astfel de lucruri minore.
Pocaitii cred ca, facerea semnului crucii nu este esential pentru viata crestina. Nu este un obicei poruncit de Cristos sau de apostoli. Cristos a cerut sa ne purtam crucea, adica sa supunem gandurile, vorbele si faptele noastre poruncilor Lui. Comportamentul tau va arata daca esti credincios, sau nu. Sunt oameni care isi fac semnul crucii si nu-L urmeaza pe Cristos si sunt care nu-si fac si Il urmeaza. Comportamentul este mai important decat un simbol.
Icoanele: O alta diferenta consta in faptul ca ortodoxul este invatat sa pupe icoanele pe care le intalneste. Trebuie sa mentionez ca Biserica nu a avut imagini multe sute de ani. Initial convertitii erau evrei si acestia erau reticenti cu privire la folosirea imaginilor pentru ca in decalog Dumnezeu interzice folosirea acestora. Ulterior crestinii au inceput sa faca in scop pedagogic reprezentari ale credintei: ancora, crucea, pestele. Apoi au folosit chiar statui pagane carora le-au schimbat utilizarea. (Stiati ca la inceput Cristos era reprezentat ca un tinerel fara barba ?) Initial a fost o opozitie din partea clerului. Este de retinuit ca in secolul al IV-lea la o Biserica din Cipru o femeie a venit cu o panza infatisand chipul Mantuitorului, iar episcolul de atunci Epifaniu de Salamina i-a rupt-o.
Dumnezeu nu ne-a lasat o infatisare a chipului fizic al lui Cristos, insa ne-a lasat o infatisare a caracterului lui Cristos. Noi suntem chemati sa fim asemenea lui ca si caracter, in omul dinlauntru. Sunt calugari care-si lasa barba sa fie ca si Cristos, dar femeile ce ar trebui sa faca, sa-si lase mustati?
Pocaitii cred cuvintele Sf. Grigore de Nazians: “orice om este pictorul propriului suflet : sufletul este panza, virtutile culorile, modelul Cristos”
“Chiar daca am cunoscut pe Hristos in felul lumii, totusi acum nu-l mai cunoastem in felul acesta. Caci daca este cineva in Hristos este o faptura noua. Cele vechi s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au facut noi” 2 Corinteni 5:16-17.
Noi nu spunem ca daca cineva intr-un moment de inaltare sufleteasca saruta o imagine a Mantuitorului, face ceva rau, dar sa faci dintr-o manifestare personala a evlaviei ceva obligatoriu si spui ca asta este inchinarea adevarata aceasta este o idolatrie (iconolatrie). In timpul perioadei legionare au fost pocaiti dusi in lanturi la inchisoare si acolo li se punea pistolul in tampla si li se cerea sa sarute icoana “ Saruta ma icoana ca daca nu te impusc”. Nu mai vorbesc de inchizitie si de atrocitatile pe care oameni cu crucea in mana si sabia in cealalta au facut-o. Astazi vedem cruciulite in urechi, la gat, iconite bratara la mana, dar viata crestineasca nu prea.
Din aceste considerente in Bisericile pocaitilor nu o sa vedeti icoane, pentru ca accentul cade pe invatatura Domnului. Se folosesc imagini in scop pedagogic, educativ; in sens larg si filmele crestine se aseamana cu icoanele. Cunosc doua colege care s-au intors la Domnul si au devenit crestine dupa ce au vizionat filmul « Isus din Nazaret ». Ce inseamna acuma sa pupam actorul sau sa ne inchinam lui ? Si mai este un lucru foarte ciudat : Se face icoana, se spune ca este sfanta pentru ca are chipul Mantuitorului, dar apoi se sfinteste de catre preot. Oameni care ganditi... cine este mai mare, icoana care nu are suflet, pe care trebuie sa o muti de colo colo si pe care trebuie sa o stergi de praf, sau omul care sfinteste ? Cum ? o sfintesti tu, ca apoi ea sa te sfinteasca pe tine? ”Fatarnicilor bine a proorocit Isaia despre voi cand a zis: Norodul acesta se apropie de mine cu gura si ma cinsteste cu buzele, dar cu inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi niste porunci omenesti” Ev. Matei 15:8-9
Biserica: Cand intrebi un ortodox despre Biserica se va gandi invariabil la o cladire sau la corpul ecleziastic. Pentru pocaiti Biserica este adunarea tuturor credinciosilor. Din acest motiv sunt grupuri de crestini care se aduna prin case pentru ca initial asa faceau crestinii. Apostolii nu au investit in cladiri. Prima casa care a fost atestata arheologic ca fiind transformata in Biserica este in Siria si dateaza de prin secolul III dupa Cristos. Nu este rau sa ai cladiri, dar acestea nu sunt esente. Cristos nu a murit pentru cladiri ci pentru oameni. Termenul grecesc folosit in Biblie pentru Biserica este Eclesia care inseamana Adunare, de aceea foarte multi pocaiti nu-ti vor spune ca merg la Biserica, ci la Adunare.
Despre sectarism: Cuvantul inseamna separare si poate avea un sens bun, sau rau. Crestinismul a fost o secta iudaica pentru ca s-a desprins din iudaism, dar L-a urmat pe Cristos. Istoria a dovedit ca ei au avut dreptate. Societatea pagana a privit ca pe un cancer aparitia crestinismului in sanul civilizatiei ei, ca apoi sa-i cedeze.
Biserica Ortodoxa s-a separat de cea Catolica (primele doua secte) din motive pur lumesti: cine are intaietatea: Roma sau Constantinopolul, nu din motive de moralitate sau disciplina bisericeasca.
De ce sunt atat de “multe” biserici pocaite ? Sa ne uitam putin in istorie. Din momentul in care Constantin a decretat crestinismul ca fiind religie legala, a inceput sa-l si favorizeze. Biserica a primit terenuri, a fost scutita de impozite, tribunalele ecleziastice au devenit chiar mai importante decat cele civile, au inceput sa se construiasca cladiri noi, s-a pus bazele calendarului crestin pe care il avem si astazi. Urmasii sai au continuat politica tatalui lor de crestinare fortata a imperiului roman: s-au inchis templele, din materialul lor de constructie s-au facut Biserici impunatoare, cultul pagan a fost interzis si cei care ar fi vrut sa-l practice au fost omorati sau amenintati cu moartea. In anul 385 Teodosiu cel Mare a decretat religia crestina ca fiind singura religie oficiala a imperiului. In acelasi an avem atestata prima ardere pe rug a unui om pentru ca a fost considerat eretic.
Crestinarea popoarelor pagane a fost la fel: de sus in jos, dupa aceasi “reteta”. A fost castigat la crestininsm regele si acesta a impus crestinismul supusilor sai chiar cu sabia (ex:Germania, Prusia, Lituania, Rusia, Bulgaria). Europa a devenit crestina si orice abatere de la doctrina oficiala era inabusita in sange: ex: paulicienii si bogumilii in rasarit, catarii si valdenzii in apus.
Odata cu Reforma, oamenii au inceput sa citeasca Biblia si au vazut ca Cristos nu a persecutat pe nimeni din cei ce nu credeau in El si nu a lasat nici pe ucenici sa-i persecute pe altii desi ei ar fi vrut sa o faca Ev.Luca 9:51-56 si Ev.Marcu 9:38-39. Sunt multe denominatiuni crestine protestante si neoprotestante pentru ca oamenii au avut oroare de a se omora unii pe altii pentru diferente religioase.
In Marturisirea de credinta a baptistilor de la Londra din secolul XVII este mentionat dupa articolele de credinta: “Si altii pot interpreta Biblia si pentru aceasta nu vor fi persecutati”. Desi sunt multe grupari, invatatura de baza este aceeasi: credinta in Sfanta Treime, in Cristos si o viata traita prin Harul lui Dumnezeu. Diferentele tin de forma de organizare a Bisericii si de modul cum se administreaza actele de cult. Si la luterani si la calvini (reformati) si la baptisti si la penticostali si la crestinii dupa Evanghelie mantuirea e la fel. Nu sunt un adept al diviziunii; cred si asa voi continua sa cred ca Biserica este una singura formata din totalitatea credinciosilor din toate timpurile. Totusi sunt momente in care daca coabitarea nu este cu putinta din cauza unor intelegeri diferite este mai bine sa te desparti decat sa nasti tulburari. Daca gruparea din care faci parte este de la Dumnezeu viata va dovedi lucrul acesta. Apostolul Pavel scrie Bisericii din Corint unde erau mai multe partide (precursoarele denominatiunilor de astazi) desi condamna modul acesta de separatism, ca totusi este bine sa existe astfel de grupari pentru ca sa se dovedeasca cine este bun 1 Corinteni 11:18-19.
Nici apostolii nu s-au inteles intotdeauna asupra tuturor problemelor de credinta, intotdeauna vor fi discutii doctrinare, dar daca baza ramane aceeasi, se poate pastra unitatea. De exemplu sunt unii care cred ca mantuirea nu se pierde (cine pare ca o pierde de fapt nu a fost cu adevarat convertit), altii ca se poate pierde (deci nu-ti poti permite sa traiesti in pacat, pentru ca oricum Dumnezeu te mantuieste), insa ambele grupuri de oameni coexista in aceeasi Biserica si se ingaduie unii pe altii Romani 14.
Despre bautura. Biblia considera betia pacat si nu consumul moderat de alcool. Cristos a transformat apa in vin, insa vinul acela a fost un simbol al vietii noi si nu cred ca cei prezenti la nunta s-au imbatat cu el, sau atmosfera de acolo era asa cum este pe la multe nunti ortodoxe. Deci nu este pacat sa se consume moderat alcool. Dar ce inseamna moderat? pentru unul un pahar este de ajuns si se ameteste, altul poate bea doua. Crestineste ar fi ca cel care poate bea doua pahare sa se abtina la un singur pahar in tovarasia celui care poate bea doar unul, sau sa nu bea deloc daca este cu cineva dependent de alcool. Scriptura ne spune ca unii oameni pot din dragoste de Dumnezeu sa se abtina de la orice bautura. Pocaitii nu beau in general pentru ca au constatat ca ispita este mare si omul care are cateva sute de litrii de bautura in curte nu prea poate rezista tentatiei de nu le consuma. Au fost multe cazuri de pocaiti care au inceput cu un pahar si apoi nu s-au mai putut opri. Eu nu beau pentru ca nu-mi place. Nu mi-a placut de mic, desi parintii mei mai beau cateodata la masa un pahar de vin rosu facut in casa, insa nu am considerat niciodata ca sunt mai bun ca cei care beau ocazional la masa un pahar. Fiecare se cunoaste pe sine. Cred ca mai multa moderatie in viata fiecaruia il va ajuta in viata de credinta. Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dragoste si bucurie in Duhul Sfant.
Cu privire la stilul de inchinare, in Scriptura nu exista un stil de inchinare recomandat. Slujba religioasa consta in strangerea impreuna, in predica (cuvantul apostolilor), rugaciuni, cantari religioase si Cina Domnului sau Impartasania. Nu se specifica ce fel de cantari: lente, sau dinamice, cu sau fara instrumente, ce fel de cladiri, cum sa fie imbracati cei care slujesc, daca sa fie clopote sau nu, etc. Se spune doar ca inchinarea sa fie in duh si adevar. O inima plina de adorare poate sa-L laude pe Dumnezeu si in gama minora si in gama majora. Slujba religioasa s-a diferentiat in timp in functie de specificul tarii unde a aparut. In rasarit cei care au elaborat-o au fost din Anatolia si ca urmare muzica a fost compusa dupa un anumit tipic (v-ati fi gandit ca muzica bizantina are origini comune cu manelele ?), in apus au fost alte particularitati, albii se inchina intr-un fel (mai intelectual), negrii in alt fel (cu miscari, ritmat, cu aplauze), latinii intr-un fel (pasional), iar slavii in alt fel (melancolic, cu jale). Asta nu inseamna ca un tip de inchinare este superior altuia. Toate sunt de valoare daca se fac in duh si adevar. Muzica din Biserica Ortodoxa nu este autohtona ci de provenienta din Bizant (Turcia de azi) si a suferit influente arabe si slave. Este o muzica cu multe franturi, cu coborasuri si suisuri bruste, in game minore, ca pana si imnurile de biruinta sau de bucurie se canta pe melodii de inmormantare. Daca cineva are preferinta pentru ea foarte bine, sa-L laude pe Domnul astfel.
Cu privire la misionarii americani. Daca vin oameni ai lui Dumnezeu sa fie plina Romania de ei. Daca intoarce un american pe un roman la Dumnezeu , slava Domnului; daca intoarce la Dumnezeu un roman pe un american, iar slava Domnului. Important este ca omul acela sa-L cunoasca cu adevarat pe Cristos si sa traiasca o viata crestina.
Ce s-a intamplat cu cei care au frecventat Adunarile de pocaiti si au plecat apoi? Fiecare gaseste ceea ce cauta. In cartea “ Amintiri din manastire”, autorul descrie cum la o varsta frageda s-a dus la manastire cu gandul sa-si gaseasca odihna sufleteasca acolo. Descrie foarte frumos viata fiecarui monah, cu defectele lui si caracterizeaza atmosfera manastireasca de atunci. Cu toate acestea dupa un numar mare de ani a parasit manastirea. De ce? Pentru ca nu a intrat in manastire cu pocainta ca sa-l caute pe Dumnezeu si sa-L afle si de aceea s-a poticnit de oameni. Cei care intra in adunarile de pocaiti si nu se duc la Cristos se poticnesc de ritual, de oameni, de forme, etc, dar cine-l cauta cu pocainta Il gaseste si se bucura de viata pe care o are in El. Nu spun ca nu exista si adunari superficiale si pastori slab pregatiti si fara chemare, dar daca nu este dorinta de pocainta indiferent unde te-ai duce nu o sa-L gasesti pe Dumnezeu. Si in BO, daca nu-ti place de un preot la o Biserica, te poti duce la alta si am intalnit oameni care preferau sa mearga in alt cartier pentru un anumit preot care era mai spiritual.
Nu as putea sa ma mai intorc la Biserica ortodoxa pentru ca nu mai concep o viata fara Scriptura, fara o slujba in care sa se explice ceea ce se citeste, fara cantari si poezii izvorate din sufletul celor care au fost rascumparati dintr-o viata de pacat, sau o viata fara rugaciune personala si in familie, o rugaciune care consta nu in repetarea unei poezii ci in deschiderea sufletului in fata lui Dumnezeu, o viata fara partasia frateasca, o viata necentrata pe Cristos ci pe intermediari, pe ritualuri si acte de cult. Am fost la inmormantarea unui unchi de-al meu in Biserica ortodoxa. Slujba de inmormantare a fost extraordinara. A fost cea mai biblica predica de evanghelizare din cate am auzit, pocaita 100%. Dar din pacate preotul vorbea pentru mort si nici el si nici audienta nu intelegeau adevarurile care se rosteau. Erau cuvintele Mantuitorului “Eu sunt invierea si viata. Cine crede in Mine chiar daca ar fi murit va trai si cine traieste si crede in Mine nu va muri niciodata” Ioan 11:25-26. De ce va multumiti cu simboluri cand puteti sa aveti esenta, de ce va multumiti cu intermediari cand accesul la Dumnezeu e deschis tuturor (si voua)?
Ca sa-L parafrazez pe Dostoievski daca pe patul de moarte cineva mi-ar dovedi fara tagada ca ortodoxia este credinta adevarata si as avea de ales intre ea si Cristos, as prefera sa-L aleg pe Cristos si nu ortodoxia.
Reforma in biserica ortodoxa. Au fost doua miscari de reforma in secolul trecut, imediat dupa primul razboi mondial. Una a inceput la Bucuresti prin preotul Tudor Popescu. Un prieten de-al lui, ierodiaconul Dumitru Cornilescu care tradusese Biblia in 1921 intr-o limba romaneasca actuala si s-a convertit prin traducerea ei, i-a pus-o la dispozitie. Citind Scriptura acesta a ajuns la convingerea ca este pacatos si ca numai harul lui Dumnezeu prin Isus Cristos il poate mantui. Cand a crezut in El, a inceput sa se schimbe si viata lui si predica lui. Multimi de enoriasi au venit sa-l asculte. Aceasta a atras invidia altor preoti care vedeau ca bisericile lor raman goale. L-au pandit si cand au constatat ca incepea sa omita din slujba anumite pasaje care erau contrare Scripturii l-au parat la mai mari, iar acestia l-au caterisit. Impreuna cu enoriasii lui au infiintat, desi cu strangere de inima, Biserica Crestina dupa Evanghelie. In 1960, Gala Galaction care fusese de fata la caterisirea lui Tudor Popescu, s-a intalnit cu acesta si si-a cerut iertare pentru acel eveniment, dar era prea tarziu.
O alta miscare de reforma a fost prin preotul Iosif Trifa. Acesta a infiintat “Oastea Domnului” una din cele mai mari miscari de trezire spirituala daca nu din lume, cel putin din Europa in secolul XX. A avut aproximativ 300 000 de adepti. Nu si-a propus sa iasa din ortodoxie si nici sa modifice ritualurile ortodoxe. Scopul sau a fost: “aflarea si marturisirea lui Cristos Mantuitorul”. Cu toate acestea Biserica Ortodoxa l-a caterisit si a scos din sanul ei Oastea Domnului, iar la moartea preotului Iosif Trifa au venit sa-i smulga hainele de preot de pe el. Oastea Domnului a dat numerosi oameni de valoare: poeti, cantareti si mai ales a dat multi martiri in inchisorile comuniste. Ei organizau marsuri pe strazi, aveau cantece compuse de ei, rugaciuni libere, se adunau in case, faceau evanghelizari de la om la om sau prin brosuri scrise de ei. Au fost pocaitii din Biserica Ortodoxa. Din acest motiv, o multime, daca nu toate cantarile de la Oastea Domnului se canta in bisericile de pocaiti de la noi, iar intre Oastea Domnului si celelalte confesiuni evanghelice exista o stransa legatura. Dupa revolutie Oastea Domnului a fost reprimita in sanul Bisericii Ortodoxe, insa duhul ei n-a mai fost acelasi.
Pentru ce aceasta impotrivire? Pentru ca doctrina ortodoxa spune ca omul este convertit prin botez, ca devine crestin prin botez si prin ungere cu ulei primeste Duhul Sfant si prin urmare oricine va constata ca nu este asa si ca este nevoie de experienta personala cu Dumnezeu, de credinta personala in Isus Cristos, se va lovi de impotrivirea ei, pentru ca de fapt i se ataca fundamentul pe care este construita. Si cu toate acestea Dumnezeu isi face lucrarea in ciuda opozitiei ei. Mii de oameni se intorc prin har si prin credinta la El, fie ca sunt in Biserica Ortodoxa, fie in Adunarile de pocaitii, in manastiri sau in afara lor si marturisesc aceasta schimbare pe care o face Cristos in ei.
Ce au adus pocaitii bun in peisajul spiritual romanesc?
1. Biblia in fiecare casa, citirea si intelegerea ei, in special a Evangheliei ; (pasajele legate de Apocalipsa sau alte carti profetice pot fi si vor fi interpretate felurit, dar ceea ce este important si mantuitor este accesibil tuturor).
2. Accesul la Cristos direct, fara intermediari
3. Viata mai morala ca urmare a celor de mai sus
4. Spiritul comunitar, libertatea de asociere
5. Accentul pus pe fiecare credincios nu doar pe cei din corpul ecleziastic
6. Accentul pus pe viata de familie si nu numai pe celibatari (calugari)
7. Separarea Bisericii de stat, depolitizarea ei
8. Libertatea de constiinta (credinta este personala nu colectiva)
Iubite cititor(oare), (as dori sa va pot numi frate si asa va doresc sa si fiti) cred ca Dumnezeu are un plan cu tara aceasta care se numeste crestina, dar nu prea e. Cred va viitorul nu este al ciondanelilor religioase pe diverse subiecte secundare, ci al unei pocainte si al credintei personale in Cristos care a murit pentru pacatele noastre, ne iubeste, ne vrea sa traim cu El pe pamant si cu El in cer. Cred intr-o sinteza a tot ce este bun si adevarat din fiecare confesiune si daca baptistii, penticostalii ,crestinii dupa Evanghelie, oastea Domnului, luteranii si reformatii au putut sa se infrateasca in Numele lui Cristos trecand peste diferentele doctrinare intr-o Alianta Evanghelica, este posibil (si s-a si intamplat) ca si catolicii si ortodocsii sa se alature acestei dorinte. Asta nu inseamna anularea particularitatilor pe care fiecare biserica le are, ci doar unirea in jurul Celui care ne poate da si ne da viata vesnica. Am fost si am cantat cu corul intr-o biserica ortodoxa pentru ca preotul de acolo ne-a invitat si cred ca acesta este modelul de urmat. Asa cum predicatorul penticostal Vladimir Pustan a predicat intr-o biserica ortodoxa si preotul de acolo plangea, as accepta cu placere ca un preot ortodox sa vina in biserica noastra si sa-l predice pe Cristos.
In incheiere as vrea sa va redau cuvintele unui ortodox pocait care l-a cunoscut pe Cristos la maturitate. Mi s-a parut cea mai frumoasa marturisire de credinta crestina.
« Intai trairea crestina mi-a schimbat felul de a privi viata. Parca am intrat intr-o baie de lumina si mi s-au limpezit lucrurile, m-am lamurit o data pentru totdeauna. A incetat cautarea mea sfasietoare...acum am intrat intr-o lumina ; stiu ca fara Dumnezeu nimic nu este posibil, stiu ca prin credinta poti muta si muntii, nu mai am teama de raul care mi s-ar putea intampla. Traiesc cu nadejdea crestina ca viata de aici nu este decat o pregustare pentru viata de dincolo »
Deie Domnul ca intrega Biserica Ortodoxa sa fie formata din pocaiti, din oameni nascuti din nou prin Cuvant, care traiesc dupa invataturile Mantuitorului lor, iar Romania sa fie o exportatoare de spiritualitate crestina in Europa si in lume.
